joi, 30 aprilie 2020

Coșulețe cu brânză și stafide




Ingrediente :

375 gr zahăr
300 gr unt
400 gr făină
500 gr brânză de vaci
100 gr griș
100 gr stafide
50 gr lămâie -coaja
2 ouă
1 plic vanilie

Mdp:

Cerni făina, adaugi zahărul, untul și putina apă, frămânți o cocă mai tare.Lasi 15 minute la rece, apoi formezi coșulețe în forme de savarine.
Amesteci brânza, grișul, stafidele, vanilia, coaja lămâie și ouăle. Umplii coșulețele, așezi în tavă, coci cca 20 minute. Când sunt gata, pudrezi cu zahăr.



Antricot cu sos de tarhon



Ingrediente :

1,5 kg antricot vită
50 untură /ulei
150 gr ceapă
2 legături tarhon
25 gr zahăr
100 ml oțet
150 gr unt
Sare
Piper

Mdp:

Tai ceapa mic și o fierbi în 200 ml apă cu oțet, piper, zahăr, frunze tarhon tăiate mic, sare, până scad la 1/2.Dupa ce s-a răcit puțin, adaugi untul, amesteci bine.Frigi antricotul pe grătar/prăjești în unt, îl servești cu sos.


Plăcinte cu brânză și loboda










Aluat pufos ce se păstrează fraged și a doua zi.
Ingrediente 8 bucăți :

Aluat:

500 gr făină Tip 650
25 gr drojdie proaspătă
300 ml zer
1 Lg zahăr
4 Lg ulei măsline
1/2 lta sare

Umplutura:

250 gr loboda
1 legătură ceapă verde
300 gr brânză dulce
200 gr telemea capră /oaie
2 Lg smântână
1/2 lta piper
1/2 lta sare

1 legătură mărar
semințe susan
1 ou-pt uns

Mdp:

În bol pui zerul, drojdia, zahărul,uleiul și puțină făină, amesteci.Presari deasupra făina, apoi sarea, acoperi, lași sa se crape deasupra.Framanti,vei obține un aluat moale.Lasi sa se dubleze. Tai în 8 bucăți egale  (ies mari cca 200 gr bucata, cântărite după copt).Formezi după plac.(Am împărțit în 1/2 umplutura.Intr-o parte am pus mărar.Apoi fiecare 1/2 am împărțit-o în 4.)Pui în tava cu hârtie de copt, lași la crescut, ungi cu ou, presari semințe. Coci 160-170 C, cca 20 minute.

luni, 27 aprilie 2020

Gurite dulci



Rețetă de turta dulce.

Ingrediente :

500 gr făină
150 gr zahăr
3 ouă
150 gr miere
1 praf copt
1 plic scorțișoară /cuișoare
50 gr lămâie
sare

Mdp:


Amesteci toate,dai o ora la rece.Faci bile cât nuca,coci foc potrivit.


Gulaș haiducesc





Ingrediente :

600 gr piept porc
300 gr ceapă 
200 gr grăsime 
1,5 kg varză dulce
75 gr bulion
50 gr făină 
3 gr boia
200 gr smântână 
sare

Mdp:

Porționezi, sarezi , frigi înăbușit în grăsime fierbinte carnea.Cand e rumena,o scoți .În grăsimea rămasă călești ceapa tocată mic și apoi adaugi carnea.Tai varza bucăți, o opărești în apa cu sare, scurgi, adaugi peste carne.Din bulion, făină, smântână prepari un sos îl pui peste carne.Sarezi,fierbi cca 45 minute.Servesti cald.



sâmbătă, 25 aprilie 2020

Pâine cu zer





Ingrediente :

600 gr făină Tip 650
500 ml zer
25 gr drojdie proaspătă
1 Lg zahăr -rasă
1 Lg sare -rasă
3 Lg ulei măsline

Mdp:

În bol pui zerul, drojdia, zaharul și puțină făină, amesteci.Presari deasupra restul făinii  sa o acoperi, pui sarea.Lasi la dospit.Amesteci cu lingura.Aluatul e foarte moale și lipicios.Lasi la crescut.
(Până să se dubleze l-am mai luat cu lingura de pe margine și l-am adus în centru, am dat ocol bolului de doua ori.Apoi l-am lăsat sa crească.
Am presărat făină din belșug pe hârtia de copt, am scos cu lingura aluatul din bol, am format pâinea și cu ajutorul hârtiei am pus-o în oala 28 cm. )
Coci 190 C, cu abur cca 30-40 minute.

Pâinea are 980 gr, fără un colț înfulecat fierbinte cu unt.


Pasta cu chimen



Ingrediente :

100 gr unt
250 gr telemea
10 gr chimen
2 ouă fierte
1 gr piper

Mdp:

Amesteci untul moale cu brânza rasă. Razi oul, îl condimentezi cu piper și chimen îl amesteci cu untul, mixezi să ai o pastă fină.
Poți umple roșii, ouă, ardei grași, castraveți verzi sau ciuperci.Ciupercile se călesc în puțin ulei, reci umpli cu pasta chimen.Poti face mici cornulețe din parizer /șuncă, umplute cu această pastă. Poți consuma sub formă de sandviciuri .



Chec "Marieta "


Ingrediente :

6 ouă
1 pahar ulei
2 pahare zahăr
3 pahare făină
sare
coajă lămâie
1 praf de copt

Mdp:

Freci spumă ouăle și zaharul.Adaugi treptat uleiul, apoi făina amestecata cu praful de copt și coaja lămâie și un vârf cuțit sare.

joi, 23 aprilie 2020

Gustare cu pește și pasta de măsline







Ingrediente :

Felii pâine proaspătă /prăjită
Somon/macrou afumat
Roșii
Ciuperci
Ouă fierte
Busuioc/mărar

Mdp:

Întinzi pasta măsline pe felia pâine. Așezi peste ea peștele, felii fine de ciuperci, rondele roșii și ou.Decorezi cu busuioc/pătrunjel, etcetera.


miercuri, 22 aprilie 2020

Pâine cu lapte și apă








Iese o pâine de 936 gr.
Ingrediente :

600 gr făină Tip 650
250 ml lapte
125 ml/gr apă
25 gr drojdie proaspătă
30 gr unt 82%
15 gr/1 Lg ulei
1 lta zahăr -rasă
3 lte sare-rase

Mdp:

Prepari maiaua din lapte, apa,zahăr, drojdie și putina făină. Adaugi restul făinii, sarea, frămânți. La final adaugi untul și apoi uleiul, frămânți bine.Lasi sa se dubleze, formezi pâinea, lași la crescut. Ungi cu apă din când în când sa nu se usuce.Cuptor 220 C.Ungi pâinea cu apă, presari semințe, tai și coci cu abur 20 min. Micșorezi la 180 C, mai coci 20-25 minute/funcție cuptor.










luni, 20 aprilie 2020

Cozonac cu nucă Ada





Rețetă Ada's world. L-am făcut sâmbătă, l-am lăsat descoperit și nu s-a uscat,e moale și bun.Chiar mai bun decât unul făcut cu multe gălbenușuri și mult unt.

Ingrediente :

500 gr făină 000
3 gălbenușuri
150 ml lapte 3,5%
100 gr smântână 20%
125 gr zahar
25 gr drojdie proaspătă
25 gr unt
50 ml ulei
1 lămâie-coaja
1 Lg es. Vanilie/după gust
1 praf sare

Umplutura:

250 gr nucă
3 albușuri
100 gr zahăr
1 Lg cacao
Es. Rom

Mdp:

Dizolvi drojdia în puțin lapte,zahăr, făină. Dai în clocot restul de lapte, pui coaja lămâie /portocală, lași să aromeze laptele, adaugi restul de zahăr, amesteci să se topească.
Peste maiaua crescută pui gălbenușurile, amestecul lapte călduț, smântâna, vanilia.Cerni de două ori făina. Adaugi maiaua,începi sa frămânți. La final pui untul moale și apoi treptat uleiul frămânți bine.Lasi la crescut 20 minute, apoi frămânți iar 10 minute.Acoperi,lași cca o oră să se dubleze. Ungi blatul cu ulei,formezi cozonacul, îl pui în tava 30/11 cm, cu hârtie de copt,lași la crescut 30 minute.Ungi cu gălbenuș amestecat cu lapte.Coci la 160 C, cca 60 minute.

Paște fericit va doresc!


HRISTOS a ÎNVIAT !

joi, 16 aprilie 2020

Pâine "vopsită "






M-au inspirat pâinile din comerț negre, cu secară, etcetera care au doar 10% făină neagră /de secară restul fiind făină albă și sunt aduse la culoarea pe  care ar trebui sa o aibă astfel de pâine cu caramel, mult mai ieftin ca făina de secară.

Ingrediente :

1,5 c apă
1,5 c lapte
1,5 lte sare-rase
1,5 lte drojdie uscată -rase
7,5 c făină Tip 650
2 Lg mix 7 semințe
3 lte cafea de orz-rase

Mdp:

Prepari o maia din apă, lapte,drojdie și puțină făină. Când e spumoasă adaugi cafeaua, sarea,semințele și restul de făină treptat.Framanti, lași la dospit sa se dubleze în bol (cât mărimea oalei în care vei coace painea) căptușit cu hârtie de copt O pudrezi cu făină deasupra și înlături excesul cu palma . Ai grija sa nu ai un inel mai larg ce se roteste pe deget ca poti zgaria pâinea.
Incingi cuptorul la 230 C,  cu oala în el.Daca uiți sa o pui la încins ca se mai întâmplă, o pui pe aragaz la foc mare cât tai pâinea. Oala mea are 28 cm. Nu am mai pus capacul pt. că pâinea când crește depășește mult oala.Introduci pâinea în cuptor, pulverizezi bine cu apă, coci 50-60 minute /funcție cuptor.Scoti pe grătar , îndepărtezi hârtia, lași la răcit. După 15 minute poți așeza un prosop deasupra dacă vrei crustă moale.


Flori de măr pentru voi:


Și de păr :







miercuri, 15 aprilie 2020

Pâine coapta în oală





Ingrediente :

1 c lapte
1/2 c apă
1 lta sare
1 lta zahăr
1 plic drojdie uscată
1 c făină neagră de grâu
2,5 c făină Tip 650

Mdp:

Amesteci apa, laptele, zahărul și 1-2 linguri din făină. Lași la dospit.Cand e spumoasă adaugi restul ingredientelor, frămânți. Vei avea un aluat foarte lipicios. Lași 10 minute, apoi începi sa iei aluatul de pe marginea bolului îl ridici în sus și apoi îl aduci în centru.Dai ocol bolului apoi mai repeți o data.Lasi iar 10-15 minute, repeți plierea. Lași sa se dubleze. Formezi pâinea, o așezi intr-un bol aproape cât oala (26-28 cm) în care vei coace pâinea , căptușit cu hârtie de copt. Lași 30 minute.Incingi oala  și capacul in cuptor la 220 C, transferi pâinea în oala încinsă (o ridici cu ajutorul hartiei), pui capacul și coci 20 minute.
Indepartezi capacul lași sa se rumenească cca 10 minute.Lasi 5 minute la răcit pe grătar și apoi așezi un prosop deasupra, sa ai o crustă moale.


Simfonie în alb:






Simfonie de parfumuri!Nu mă mai satur sa miros delicatele flori de cireș! 


joi, 9 aprilie 2020

Perișoare de praz cu pesmet




Ingrediente :

1200 gr praz
100 gr făină
250 gr pâine
4 ouă
2 legături verdeață
150 gr pesmet
300 ml ulei
5 gr sare
3 gr piper

Mdp:

Tai prazul mărunt, îl călești în ulei, pui sare, piper.Cand s-a răcit puțin îl frămânți cu făină, ou, verdeață tăiată mic.Formezi perișoare  (cam 4-5 de persoană )le tăvălești prin pesmet, prăjești în ulei încins. Servești calde cu smântână /unt și smântână.


Salată bănățeană



Ingrediente :

500 gr țelină rădăcină
250 gr ciuperci
250 gr șuncă presată
250 gr castraveți murați
250 gr morcovi
500 gr mere
200 gr lămâi
150 gr maioneză
Zahăr
Sare

Mdp:

Fierbi țelina și morcovii.Tai merele decojite fâșii subțiri. Scoți coaja și semințele castraveților, îi tai fâșii foarte subțiri, la fel șunca, ciupercile, morcovii, țelina. Amesteci toate, adaugi maioneza, sucul lămâie, zahăr, sare.Pastrezi la rece.


miercuri, 8 aprilie 2020

Perișoare cu stafide




Ingrediente :

250 gr vita fără os
250 gr porc fără os
100 gr ceapă
100 gr pâine
1 ou
1 legătură verdeață
50 gr făină
125 ml ulei
75 gr stafide
125 gr lămâie
25 gr zahăr
Sare
125 ml vin alb
100 gr smântână

Mdp:

Călești ușor ceapa în ulei.Inmoi pâinea, o toci împreună cu carnea, adaugi sare, verdeața tăiată mic, oul, frămânți totul bine.Formezi perișoare, le pui în vas uns cu ulei, le stropești deasupra cu ulei, le coci ușor.
Din ulei și făină faci un sos alb îl stingi cu supa/apă fierbi cca  o oră. Caramelizezi puțin zaharul, stingi cu apă,il torni peste perișoare pui stafidele, stropești cu vin.Adaugi sare, suc lămâie , lași sa fiarbă. Servești cu o felie lămâie deasupra.

Creveti prăjiți cu carne de porc



Ingrediente :

100 gr creveti
100 gr carne porc
4 gr sare
25 ml vin
1 albuș
25 gr untură
25 ml ulei
7,5 gr făină dizolvată în apa

Mdp:

Pui crevetii și carnea în boluri separate.Imparti ingredientele egal intre ele și le amesteci în cele doua boluri.Incinzi cratița pe foc, încingi uleiul, pui crevetii și carnea și prăjești pana bucățile se desfac una de alta. Scoți, scurgi.Incingi uleiul rămas din nou, adaugi vinul, sare și putina supă, dai un clocot.Adaugi faina dizolvată în apa,crevetii, carnea și-i faci la foc moale. Scoti pe platou și servești  fierbinți.



Fileuri de pește




Ingrediente :

125 gr pește
50 ml ulei
2 ouă
1,5 gr delikat
10 ml vin
10 ml sos soia
0,5 gr sare
5 gr arpagic tocat
5 gr ciuperci proaspete
50 ml supă
25 gr făină

Mdp:

Tai fileurile în diagonala fâșii de 3 cm grosime. În bol amesteci vinul, sosul de soia, ceapa, delikat, sare, ulei.Marinezi peștele în sos.Il dai prin făină, ou bătut. Încingi uleiul pe foc iute, prăjești pestele pana e auriu.Scurgi uleiul, adaugi supa, vin, delikat, sare după gust.Faci focul mic și se amestecă până dă în clocot.Scoti feliile pește, tai în felii mai mici, servești imediat.



Pește la cuptor cu castraveți murați



Ingrediente :

1,5 kg peste fără cap
Sare
Piper
50 ml ulei
50 gr castraveți murați
50 gr roșii proaspete
10 gr bulion pastă
20 gr muștar
10 ml vin
1 legătură verdeață
1 gr boabe muștar

Mdp:

Porționezi peștele, dai sare, piper, așezi în tavă, ungi cu ulei, coci. Călești în ulei castraveții curățați și tăiați mic,adaugi roșiile decojite cubulete, muștar, vin, puțină supă /apă. Se formează un sos, îl dai bine în fiert, torni peste peștele copt.Pui câte o bucată de roșie pe pește, presari boabe de muștar, coci ușor. Servești cald/rece cu verdeață tocată deasupra.



Pateuri brăilene




Ingrediente :

1 kg făină
500 gr unt
250 gr telemea
250 gr brânză dulce
200 gr cașcaval
5 gr bicarbonat
250 ml lapte
5 ouă
10 gr sare

Mdp:

Făina, untul, telemeaua, brânza  de vaci, sarea, laptele, bicarbonatul,3 oua și 1/2 din cașcaval frămânți bine pana obții un aluat ce se lasă la rece 4-5 ore.Intinzi de grosimea și forma dorită, tai pateurile sau saleuri, ungi cu ou bătut și puțină sare, presari cașcaval ras, pui in tavă, coci foc potrivit.
Servești calde/reci.In aluat poți pune și chimen.


Șnițel umplut cu hribi




Ingrediente :

400 gr pulpă porc
300 gr hribi proaspeți
1 ou
150 gr ceapă
75 gr pesmet
150 ml ulei
Sare
Piper

Mdp:

Porționezi pulpa,sare și o bați. Călești ceapa în ulei, apoi adaugi hribii tocați, îi călești, adaugi sare, piper.Umplii șnițelele, pliezi în forma de plic, fixezi marginile cu scobitori, dai prin făină, ou, pesmet, prăjești în ulei încins. Servești cu garnituri legume și salată.


duminică, 5 aprilie 2020

Pâine cu ceapa și brânză




Ingrediente :

480 gr făină Tip 650
300 ml apă
7 gr drojdie uscată
6 gr/1 lta sare
6 gr/1 lta zahăr
40 gr ulei

160 gr mozzarella-cuburi 1 cm
1 ceapă cca 100 gr
1 Lg ulei
busuioc/ierburi italiene

Mdp:

Prepari maiaua din apă, zahăr, drojdie și putina făină.Cand e spumoasa adaugi restul făinii, sarea,frămânți,adaugi uleiul,continui frământatul. Vei avea un aluat moale,lipicios. Lași la dospit sa se dubleze. Verifici dospitul. Înfigi degetul în aluat și gaura trebuie sa se păstreze. Adaugi ceapa călită-aurie și uleiul din tigaie, amesteci. Pui în tava 25/35 cm cu hârtie copt,distribui uniform brânza, o astupi aducând aluat peste ea,cu mana unsă.Lasi sa se dubleze. Ungi cu lapte, presari busuioc.Coci 15 minute la 160 C, apoi mărești la 180 C și mai coci 10-15 minute, pana se rumenește ușor. Scoți lași 5 minute,așezi un prosop deasupra-pentru o crusta moale.

* Poți pune mai multa ceapă ca e dulce și bună.



vineri, 3 aprilie 2020

Pâine cu lapte





Ingrediente :

800 gr făină Tip 650
40 gr zahăr
100 ml apă
300 ml lapte
2 ouă
100 ml ulei
10 gr drojdie uscată
18 gr sare

Mdp:

Amesteci zahărul, ouăle, apa,laptele,drojdia. Adaugi 1/2 din făină,uleiul,amesteci.Acoperi cu restul făinii, pui deasupra sarea.Lasi la crescut pana iese maiaua prin făină. Incorporezi făina, frămânți prin întindere înainte și rulezi înapoi. Nu mai adaugi faina in plus.Trântești  de masă, frămânți ca mai nainte,faci și câteva plierii în 3.Lasi la dospit sa se dubleze. Verifici dospirea:înfigi degetul în aluat și gaura trebuie să se păstreze.
Formezi pâinea după plac.
Am întins un dreptunghi puțin mai mic decât lungimea tăvii  (30/11 cm),dar foarte lung.Daca nu ai spațiu rulezi subțire o bucata din lungime și pe măsură ce rulezi continui să întinzi.
Pentru ca nu am robot și nu pot frământa foarte mult,am folosit un "truc" ca aluatul sa se desfacă în fâșii. Am făcut o rulare,am sigilat ca atunci când termini de rulat pâinea, am rulat din nou am sigilat iar,am continuat tot așa pana am ajuns la capăt, am sigilat pâinea, am rulat-o puțin și am pus în tava cu hârtie de copt.Hartia sa fie mai înaltă decât tava,pentru ca va crește mult.Asezi în jurul tăvii 4 borcane înalte și așezi un prosop pe ele,sa poată creste pâinea nestingherita. Ungi cu lapte din belșug, presari semințe dacă dorești.
Coci la 160 C,cca 30-40 minute sau funcție de cuptor.Indesit-ul meu cam arde.
Pâinea coaptă are 1324 gr.

Atenție !!!!!!

Nu așeza pâinea pe raftul din mijloc al cuptorului.Vei păți ca mine.Painea se va opri din crescut în bolta cuptorului.Asa ca pune-o pe raftul de jos sa poată creste cu boltă.
A mea seamănă cu "gogosica" din reclamă căreia îi sa tăiat moțul.


Alta făcută din 400 gr făină :